O istorie de 2 000 de ani. De la sclavie la superiahturi
„ N I M E N I N U E S T E S U F I C I E N T D E B O G A T C A S Ă Î Ş I R E C U P E R E Z E T R E C U T U L.“ - Oscar Wilde
Cu ce sunt mai buni decât noi? Sunt mai deştepţi, mai abili sau pur şi simplu mai norocoşi? Să fie actuala generaţie de bogaţi diferită de cele din trecut?
Trebuie să recunoaştem că suntem obsedaţi de ei, îi invidiem şi îi detestăm în egală măsură, le citim cu aviditate indiscreţiile amoroase din presă şi studiem listele cu averile lor incomensurabile, pe care le spulberă peste noapte.
Între ascensiune şi decădere, între iubire şi disperare, din sala tronului până pe punţile celor mai luxoase iahturi.
D O U Ă M I I D E A N I D E O P U L E N Ţ Ă Ş I U N C A R U S E L A L S Ă R A C I L O R B O G A Ţ I .
Marcus Licinius Crassus • Alain le Roux • Mansa Musa • Cosimo de’ Medici • Francisco Pizarro • Ludovic al XIV-lea şi Akhenaton • Jan Pieterszoon şi Robert Clive • Familia Krupp • Andrew Carnegie • Mobutu Sese Seko • Boris Berezovski • Mihail Hodorkovski • Roman Abramovici • Vladimir Gusinski • Vladimir Putin • Mark Zuckerberg • Larry Page • Serghei Brin • Steve Jobs • Bill Gates • Carlos Slim • Warren Buffett • Pierre Omidyar • Jimmy Cayne • Dick Fuld • Goldman Sachs • Lloyd Blankfein • George Soros
„…Aşa am început să fiu fascinat de superbogaţii globali, de stilul lor de viaţă, dar mai ales de psihologia lor.
O lume paralelă care îşi încasează bonusurile, care călătoreşte în jeturile ei private spre insulele ei private, într-un joc nebun de-a filantropia, sub lumina reflectoarelor. Cum au ajuns la succes? Dacă succes este cel mai potrivit termen pentru bogăţia venită peste noapte. Şi prin ce s-au distins?“ - JOHN KAMPFNER
Cum se îmbogățesc oamenii? Prin mijloace cinstite şi mârşave, prin spirit întreprinzător, prin spoliere şi prin moştenire. Creează pieţe şi le manipulează. Înfrâng concurenţa sau o elimină. Câştigă sau cumpără influenţă printre liderii politici şi elitele culturale şi sociale. De mai mult de un secol încoace, în politica americană nu se ascunde această legătură; de fapt, ea este celebrată. Cu cât e mai extravagantă reuniunea de strângere de fonduri, cu atât mai obligați se simt politicienii să asiste.
Cei 1 sau 0,1% din vârf sunt cu adevărat globalizați. Ei pot veni și vin cu adevărat din toată lumea, dar ajung în aceleași locuri. Se întâlnesc în puncte bine știute. Poposesc la Londra, la Singapore și la Zürich, grație filozofiei neiscoditoare, de genul „nu punem întrebări“, a guvernelor și băncilor de acolo, grație indulgenței lor în privința impozitelor. Cumpără proprietăți la Paris și New York și acostează cu iahturile pe țărmul dintre Saint-Tropez și Portofino. Își confirmă reciproc stilul de viață și valorile; vorbesc aceeași limbă.
„Vile și castele în stil francez, gotic, italian, baroc și oriental erau înșirate pe ambele părți ale Fifth Avenue, în vreme ce case acoperite cu șindrilă, ca niște piese de puzzle de dimensiuni uriașe, dominau zona Newport. Unul își dorea un pat din stejar și din abanos sculptat, incrustat cu aur, de 200 000 de dolari. Altul își decora pereții cu email și cu aur în valoare de 65 000 de dolari. Și aproape fără excepție prădau comorile de artă ale Europei, goleau castele medievale de sculpturi și de tapiserii, smulgeau scări și plafoane întregi de acolo de unde stătuseră secole întregi plasându-le în contextul unei epoci artificiale ca să simuleze grandoarea feudală.“
Așa scria Matthew Josephson în cartea lui din 1934, intitulată cât se poate de nimerit Baronii briganzi. Autorul, asemenea altora de dinainte și de după el, era în același timp captivat și îngrozit de etalarea averii. Ne vorbește insistent despre corupția politică, concentrarea bogăției, prostul-gust și frământările maselor. Dar lucrarea lui este semnificativă pentru perioada de stagnare care a precedat New Deal deoarece a demonstrat limpede că baronii briganzi își obținuseră bogățiile nemeritat, iar imaginea construită de ei despre sine era doar o iluzie.
China și Rusia contemporane prezintă aceleași condiții perfecte de a strânge rapid sume enorme existente și în timpul Republicii romane, în Italia renascentistă și în Statele Unite după Războiul Civil. Cu cât e mai mare riscul, cu atât mai mare e și premiul: absența unei societăți civile transparente a favorizat un anume gen de afaceriști, perfect capabili de supraviețuire și de abordarea flexibilă a eticii.
La fel se poate afirma și despre occidentalii care au încheiat afaceri cu ei și le-au făcut servicii. Omenirea dă în continuare din coate, s-a schimbat doar sensul.
Dacă din Evul Mediu târziu și până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial europenii s-au năpustit în noile teritorii ca să le extragă și să le exploateze bogăția, acum politicienii din țările cândva bogate au ajuns în postura de a veni cu basca în mână. Imaginea unui prim-ministru britanic și a altor lideri ploconindu-se la Moscova și la Beijing – implorând să se facă investiții la ei în țară, în condițiile stabilite de gazde – devine tot mai familiară. Schimbarea e legată nu doar de geografie și de raporturi de putere. Ea marchează revenirea unui mod autoritar de a face afaceri, cu dinții și cu ghearele.
Mai presus de toate, o achiziție l-a propulsat pe Roman Abramovici pe scena globală: Chelsea Football Club. Nicio achiziție nu se mai bucurase de asemenea publicitate până atunci, și se pare că nici după aceea. Abramovici era o întruchipare a omului realizat prin forțe proprii: a început ca vânzător ambulant la sfârșitul anilor 1980, vânzând orice, de la rațe de cauciuc și păpuși la anvelope reșapate. Prietenia cu Berezovski, întâlnit în 1992, i-a deschis drumul pe scena cea mare. Trei ani mai târziu, cei doi au cumpărat pachetul de acțiuni de control al firmei petroliere Sibneft în cadrul planului de „împrumuturi contra cotă-parte“ din timpul lui Elțin.
Puțini dintre superbogații zilelor noastre se bucură de o faimă atât de proastă ca bancherii. De la crahul economic din 2008, acești stăpâni ai universului au fost aproape unanim făcuți responsabili de aducerea economiei occidentale în pragul dezastrului. Alții sunt poate mai de prost-gust (șeicii), mai bogați (geeks) și mai dubioși (oligarhii), însă doar bancherii au devenit sinonimi cu tot mai acuta inegalitate și injustiție. Să fie statutul lor de țapi ispășitori rezultatul hotărârilor luate de ei, al trăsăturilor de caracter – sau al ghinionului?
John Kampfner
Colecţia: savoir-vivre
Traducere: Elena Ciocoiu
Ilustraţia copertei: Gheorghe Fikl, „White Cadillac,Peacock Gold Curtain“ -în colecţia privată a HRH Charles Prince of Wales
135 x 210 mm; 616 pp.
Broşată, cu clape
ISBN 978-606-8564-21-0
